Conferinta Nationala de Estetica si Filosofia Artei, Ion Ianosi, editia a II-a

ARTA CA EXPERIENȚĂ ȘI EXPERIENȚA CA ARTĂ

Arta secolului XX a adus în atenție rolul pe care îl are acțiunea, experiența nemijlocită în domeniul artistic. Aceasta poate fi înțeleasă atât ca proces finalizat, cât și ca proces în desfășurare. Ea mai poate fi gândită ca experiență intensă, trăită cu toată ființa sau dimpotrivă, ca experiență parțială, indiferentă, neangajantă. Ea este plăcută sau dureroasă, implicând emoționalul și volitivul cât și corpul în deplinătatea lui fizică. În plus, experiența se produce prin interacțiunea omului cu lumea, cu celălalt iar această relație conferă semnificații și devine valorizatoare.

    Experiența artistică are în vedere actul creației, iar experiența estetică se referă în primul rând la percepție și satisfacție estetică. Arta reunește relația dintre acțiune și satisfacția estetică, îmbină producerea creativă cu energia receptării. În ultimele decenii separarea dintre estetic și practic a fost eliminată. Arta și viața, creația artistică și experiența cotidiană nu trebuie separate căci ele se află într-o continuitate evidentă afirmă John Dewey. În acest fel, scopul fundamental al artei nu mai este o anume cunoaștere, ci o îmbogățire a experienței de viață. Arta este gândită ca experiență vie de tip cultural și social.

    Experiența ca artă presupune un subiect care să experimenteze prin receptare. Arta ca experiență este o formă vie a realității pe care o experimentăm,  nu mai este o imitare a ei. Experiența artei are efecte care pătrund adânc și în alte domenii ale vieții, cele non-artistice. Se produce astfel lărgirea granițelor artei, de la arta înaltă a muzeelor, spre arta de consum și mai departe spre arta modelării vieții și ființei umane.

De la teatrul de varietăți încurajat de futuriști și seratele suprarealiștilor la evenimentele artistice organizate de John Cage, mișcarea Fluxus sau happening-urile lui Allan Kaprow sau performance art, instalații, media art, o multitudine de mișcări artistice ale ultimei jumătăți de secol explorează tema experienței nemijlocite în artă.

Ce presupune această manieră de a face artă, ce modificări sunt aduse gândirii estetice și cât de dramatice sunt acestea, care sunt consecințele asupra noțiunilor de estetică și creație artistică sunt câteva întrebări la care vă invităm să găsim împreună răspunsuri.

Trimiteți un rezumat de 500-600 cuvinte cu menționarea a 3-5 lucrări de referință până la data de 25 martie la adresa conferinta_filosofia_artei@yahoo.ro

Conferința va combina momente de prezentări teoretice cu discuții aplicate în cadrul unor mese rotunde la care se vor adăuga scurte momente performative și expoziții artistice.

Echipa Organizatorica:

conf. dr. Mihaela Pop
asist. dr. Raluca Oancea
mrd. Oana Serban
mrd. Alfred Schupler
mrd. Dana Bobocel
drd. Isabella Draghici
drd. Maria Buleu